Sfaturi pentru a-ţi pregăti copilul pentru aparatul dentar

0 Shares
0
0
0

Dacă copilul tău este pe cale să înceapă tratamentul ortodontic, sunt șanse mari ca acesta să aibă o mulțime de întrebări. Iată câteva sfaturi care să te ajute să îţi pregăteşti copilul pentru aparatul dentar și să-l linişteşti cu privire la acest proces.

1. Discută cu copilul despre opțiunile de tratament

Poartă o discuție deschisă cu copilul tău despre motivul pentru care are nevoie de aparat dentar și despre ce va avea el de câştigat. Fă puţină cercetare împreună cu el și încurajează-l să pună întrebări ortodontului despre planul de tratament și de ce aparatul este cea mai bună opțiune pentru el.

2. Vorbeşte cu el despre ce se va întâmpla înainte să i se pună aparatul dentar

Este perfect normal ca copiii să fie tensionaţi pentru că că li se va pune aparatul dentar. Pentru început, îi puteți linişti anunțându-l că montarea aparatului este o procedură foarte simplă. Micile bracketuri sunt lipite de dinți și apoi conectate cu un fir metalic subțire. Ei vor trebui să revină la medicul ortodont pentru a le ajusta firul metalic, ceea ce le va îndrepta treptat dinții.

3. Aprovizionează-te cu alimente moi

Deși purtarea aparatului dentar nu ar trebui să fie dureroasă, presiunea ușoară pe care aparatul dentar o exercită asupra dinților poate cauza un oarecare disconfort în primele două zile. Alimentele moi, cum ar fi orezul, pastele, înghețata, iaurtul sau piureul de cartofi și mâncărurile lichide precum supa îi vor ajuta să-și mențină energia fără a fi nevoie să mestece prea tare în perioada inițială de acomodare.

4. Ţine la îndemână multă ceară ortodontică

Aparatul dentar ar putea provoca iritaţii sau răni în interiorul gurii. Ceara ortodontică este o modalitate ușoară de a face aparatul dentar al copilului mai confortabil. Roteşte ceara cu vârful degetelor pentru a o înmuia, apoi fixeaz-o pe partea din aparat care cauzează problema. Ceara va forma un strat protector care împiedică rănirea.

5. Vorbeşte-i despre beneficiile aparatului dentar

Deși un an sau doi ar putea să nu pară mult timp pentru adulți, pentru un copil poate părea o eternitate. Spune-i că purtarea aparatului dentar este o măsură temporară dar că este menit să fie o soluție permanentă, nu una rapidă. Principalul lucru este să ştie că efortul va merita pe termen lung, atunci când va avea dinții drepti și un zâmbet încrezător!

6. Ascultă-i preocupările.

Aparatul poate face copilul să se simtă inconfortabil și jenat. A-l asculta și a-l ajuta să facă față acestor preocupări este esențial pentru a ajuta copilul să se adapteze la aparatul dentar. Aminteşte-i că majoritatea prietenilor lui poartă, au purtat sau urmează să poarte aparat dentar în viitorul apropiat. Mai presus de toate, încurajează-l să continue să-și urmărească interesele, chiar dacă se simte puțin jenat sau inconfortabil în timp ce poartă aparatul dentar. Viața cu aparat dentar ar trebui să fie în esență aceeași cu viața fără aparat dentar, mai ales când vine vorba de activități extracurriculare și de viața socială.

Dacă vrei sa-i oferi copilului tău un zâmbet frumos şi să îl fereşti de complexe şi de răutăţile altor copii, e momentul sa mergi la cabinetele stomatologice Dent Plus la un medic stomatolog ortodont, care îl va ajuta pe copilul tău în corectarea iregularităţilor dentare şi faciale.

0 Shares
You May Also Like