Mercurul rosu este presupus a fi o substanta de compozitie incerta folosita la crearea armelor nucleare, precum si o varietate de sisteme de arme, fara legatura cu tehnologia nucleara. Din cauza marelui secret care inconjoara dezvoltarea si fabricarea armelor nucleare, nu exista nicio dovada ca exista intr-adevar mercur rosu.
Cu toate acestea, toate probele care implica presupusul „mercur rosu” analizate in literatura de specialitate publica, s-au dovedit a fi substante de culoare rosie cunoscute, comune, fara niciun interes pentru producatorii de arme.
Prin urmare, mercurul rosu este considerat o farsa, savarsita de oameni constient, adica de cei care au cautat sa profite de cumparatorii naivi, de pe piata neagra a armelor.
Au existat rapoarte despre „mercur rosu” pe pietele negre internationale incepand cu 1979, dar farsa pare sa fi fost cea mai comuna la inceputul anilor 1990, cerandu-se preturi de pana la 1.800.000 dolari pe kilogram.
Istoric
Referintele la mercurul rosu au aparut pentru prima data in sursele mass-media sovietice si occidentale la sfarsitul anilor ’80.
Articolele nu au fost niciodata specifice in ceea ce priveste natura exacta a mercurului rosu, dar cu toate acestea au sustinut ca este de o importanta deosebita in fabricarea bombelor nucleare sau ca a fost folosit la construirea armelor cu fisiune de impuls.
Aproape de indata ce au aparut povestile, oamenii au incercat sa cumpere aceasta misterioasa substanta. In acel moment, natura exacta a substantei a inceput sa se schimbe si, in cele din urma, s-a transformat in “orice lucru de care potentialul cumparator ar fi putut sa fie interesat.” Dupa cum a raportat New Scientist in 1992, un raport al Laboratorului National Lawrence Livermore, a subliniat ca:
Cand mercurul rosu a aparut pentru prima data pe piata neagra internationala in urma cu 15 ani, materialul nuclear presupus ca top secret era „rosu”, deoarece provenea din Rusia.
Cand a reaparut dupa cativa ani in statele foste comuniste din Europa de Est, a dobandit, fara indoiala, o culoare rosie. Dar apoi, dupa cum releva un raport al Departamentului de Energie al SUA, transformarile misterioase sunt reprezentate de stocul de comert rosu.
Raportul, intocmit de cercetatorii de la Laboratorul National Los Alamos, arata ca in mainile falsilor businessmani ce sugerau ca detin o astfel de substanta, mercurul rosu putea face aproape orice vrea potentialul cumparator din lumea a treia.
Vrei un shortcut pentru a face o bomba atomica? Vrei cheia sistemelor sovietice de ghidare a rachetelor balistice? Sau poate ca vrei alternativa ruseasca la vopseaua anti-radar de pe bombardierul stealth? Tot ce ai avea nevoie, este mercurul rosu.
Un articol din cotidianul rus Pravda din 1993, care pretinde ca se bazeaza pe secrete de top “scapate” cumva pe piata, descria mercurul rosu drept:
“Un material super-conductiv utilizat pentru producerea de explozibili la bombe nucleare conventionale si la cele de inalta precizie, la realizarea suprafetelor „Stealth” si la focoasele autoghidate. Utilizatorii finali primari sunt companii aerospatiale majore si din industria nucleara din Statele Unite si Franta, alaturi de natiuni care aspira sa se alature clubului nuclear, precum Africa de Sud, Israel, Iran, Irak si Libia.”
Mercurul rosu a fost oferit spre vanzare in toata Europa si Orientul Mijlociu de oameni de afaceri rusi, care au gasit multi cumparatori care ar fi platit aproape oricat pentru aceasta substanta, desi habar nu aveau despre ce este vorba. Un studiu pentru Buletinul Oamenilor de Stiinta Atomica din 1997 are poate cel mai bun rezumat al temei:
Pretul cerut pentru mercurul rosu a variat de la 100.000 USD la 300.000 USD per kilogram. Uneori, materialul ar fi fost iradiat sau livrat in containere cu simboluri radioactive, pentru a convinge potentialii cumparatori de valoarea sa strategica. Insa esantioanele confiscate de politie nu contineau decat oxid de mercur, iodura de mercur sau mercur amestecat cu colorant rosu – materiale ce nu prezentau nici un interes pentru producatorii de arme.
In urma arestarii mai multor barbati in Marea Britanie in Septembrie 2004, sub suspiciunea ca incercau sa cumpere un kilogram de mercur rosu pentru 900.000 de lire sterline, Agentia Internationala pentru Energie Atomica a facut o declaratie prin care respinge afirmatiile ca substanta ar fi reala. „Mercurul rosu nu exista”, a declarat purtatorul de cuvant al agentiei. „Intreaga chestie este o gramada de minciuni si mituri fara acoperire stiintifica.”
Cand cazul a fost judecat la Old Bailey in Aprilie 2006, s-a aratat ca Mazher Mahmood a lucrat cu politia pentru News of the World. Trei barbati, Dominic Martins, Roque Fernandes si Abdurahman Kanyare, au fost judecati pentru „incercarea de finantare pentru terorism” si „detin un articol (o substanta extrem de periculoasa bazata pe mercur) in vederea comercializarii pentru scopuri teroriste”.
Potrivit procurorului, se credea ca mercurul rosu este un material care ar putea provoca o explozie mare, posibil chiar o reactie nucleara, insa indiferent daca mercurul rosu a existat sau nu, se pare ca acea substanta nu a fost destul de relevanta, pentru urmarirea penala. Toti cei trei barbati au fost achitati in Iulie 2006.
Analiza
Cativa compusi comuni ai mercurului sunt intr-adevar de culoare rosie, cum ar fi sulfura de mercur (din care a provenit initial vermiliu – un pigment rosu-stralucitor), oxidul de mercur si iodura de mercur, iar altii sunt intr-adevar explozivi, precum fulminatul de mercur – Hg(CNO)2 .
Niciunul dintre acesti compusi – presupusi a fi folositi in fabricarea de arme nucleare, nu a fost documentat public. „Mercurul rosu” ar putea fi, de asemenea, un nume de cod pentru o substanta care nu contine deloc mercur, vrand astfel sa induca in eroare prin dezinformare posibilii spioni economici sau militari, etc.
O varietate de articole diferite au fost analizate chimic ca probe posibile, ce ar putea contine „mercur rosu” de cand substanta a intrat in atentia mass-media, dar nu a fost gasita nicio substanta in aceste articole care sa dovedeasca prezenta acestui element. Un esantion de material radioactiv a fost confiscat de politia germana in Mai 1994.
Acesta a constat intr-un amestec complex de elemente, inclusiv aproximativ 10% in greutate de plutoniu, restul constand din 61% mercur, 11% antimoniu, 6% oxigen, 2% iod si 1,6% galiu.
Nu se cunoaste motivul pentru care cineva a asamblat acest amestec complex de substante chimice; la fel de nedumeritor a fost si prezenta unor fragmente de sticla, care sugereaza ca cineva a aruncat o sticla cu aceasta substanta si apoi a introdus-o intr-un nou recipient.
In schimb, o analiza raportata in 1998 a unui alt esantion de „mercur rosu” a concluzionat ca acest esantion este un amestec non-radioactiv de mercur elementar, apa si iodura de mercur, care este un produs chimic de culoare rosie. In mod similar, o alta analiza a unui esantion recuperat la Zagreb in Noiembrie 2003 a raportat ca acest articol continea doar mercur simplu.
