Ai rămas fără un dinte, dar nu ești sigur dacă cea mai bună metodă de a-l restabili este prin inserarea unui implant dentar? Odată ce ai luat în calcul posibilitatea, probabil ai făcut deja câteva căutări pe Google.
Într-un final, te-ai ciocnit de liste lungi cu informații contradictorii sau ai dat peste articole în care totul părea dubios de frumos și colorat. Despre implanturile dentare circulă multe mituri, iar cum 33% dintre români pierd dinți înainte de 40 de ani, cu siguranță ai și cunoscuți care au apelat la aceste servicii stomatologice și, probabil, ai auzit păreri diferite. Deci, haide să clarificăm împreună lucrurile!
Mit #1. În alte țări ar fi mai bine decât acasă
Dacă am arunca o privire cu 20 ani în urmă, pe atunci, într-adevăr, implantologia din România rămânea în urmă, în raport cu țările dezvoltate din Europa. De aici și apare primul mit, conform căruia peste hotare procedura ar fi prestată mai calitativ. În realitate, la moment, nu există nicio diferență între stomatologia din România și cea de peste hotare. În clinicile stomatologice de la noi sunt utilizate aceleași implanturi dentare, aceleași materiale conexe, aceleași metode și tehnologii.
Cât despre experiența medicilor stomatologi, în România aceasta este chiar mai bogată decât peste hotare, unde accentul se pune mai degrabă pe profilaxie, decât pe tratamentul cazurilor complicate și urgențelor stomatologice. Deci, nu te grăbi să procuri un bilet la avion, doar pentru a-ți pune un implant, acasă poți obține același rezultat.
Mit #2. Este prea scump, poate găsesc mai ieftin?
Există opinii, conform cărora, în clinicile din alte orașe vei găsi prețuri mai avantajoase la implantul dentar, comparativ cu o clinică stomatologică din București. Ei bine, un astfel de experiment s-ar putea să te coste sănătate. Prețul pentru un implant dentar se formează din trei elemente: implantul propriu-zis, materialele conexe și serviciile dentare. În primul rând, un implant cu adevărat calitativ este un produs tehnologic avansat, un rezultat al cercetărilor științifice, ce trece prin procese complexe de fabricație. Un astfel de produs va avea o perioadă lungă de exploatare și riscuri minime de infectare.
În al doilea rând, materialele conexe sunt necesare când există o insuficiență de os maxilar necesară susținerii/ancorării implanturilor, iar medicul trebuie să compenseze lipsa acestuia. Plus, ele au scopul de a preveni unele efecte negative, precum creșterea mucoasei în materialul osos. În cele din urmă, medicul stomatolog și clinica investesc în ridicarea calificării, frecventând cursuri, seminare, conferințe. Totul pentru a oferi servicii la cel mai înalt nivel.
Gândește-te de două ori înainte de a merge la un medic ieftin. Nu trebuie să plătești suplimentar, dar este absolut vital să analizezi obiectiv ofertele și să alegi un raport preț-calitate corespunzător.
Astăzi, găsești cu ușurință oferte la implanturile dentare ce nu știrbesc din calitate, dar îți oferă și un cost adecvat. De exemplu, în clinica stomatologică Dentarbre– implantul, bontul și coroana din metalo-ceramică, totul inclus, te vor costa 2500 lei. Plus, există și posibilitatea de achitare a implantului dentar în rate.
Mit #3. Implantul ar trebui schimbat peste 10-15 ani
Odată ce ai ales niște servicii stomatologice de calitate, iar medicul a făcut diagnosticarea și operația la cel mai înalt nivel, e garantat că implantul dat e pe viață. Spre deosebire de punțile dentare, acesta nu trebuie scos și schimbat o dată la 10-15 ani. Va trebui doar să ai grijă de igiena orală și să mergi de două ori pe an la o consultație stomatologică cu scop profilactic.
Mit #4. Bătrânilor și copiilor nu li se pune implant
Da, nu este tocmai o idee bună să faci o operație de implantare până la vârsta de 18 ani, deoarece oasele faciale nu sunt complet dezvoltate. Dar, dacă s-a întâmplat să-ți iei rămas bun de la un dinte până la majorat – nu-ți fă griji. Construcțiile mai complexe sunt, într-adevăr, interzise, dar înlocuirea unui singur dinte nu face rău, în special dacă optezi să mergi la un cabinet stomatologic pentru copii.
În cazul pacienților seniori însă, chiar nu există motive de frică: contraindicații practic nu există, cu excepția unor boli grave.
Mit #5. Durerea este greu de suportat
Oare? Toate serviciile stomatologice ce se încadrează în implantare sunt însoțite de anestezie calitativă. Substanțele utilizate pentru aceasta sunt de ultimă generație, iar pentru senzațiile neplăcute ce pot apărea în perioada de osteointegrare există medicamente cu efect calmant și antalgic pronunțat.
Mit #6. Dietă strictă până la finalul vieții
Chiar crezi că vei putea mânca doar piure de cartofi, supă și crupe? Dacă în cazul unei proteze aceste griji ar mai fi încă argumentate, dacă alegi un implant dentar, nu trebuie să renunți nici măcar la nuci și arahide. Acesta are toate proprietățile unui dinte adevărat și se descurcă de minune în timpul masticației. Respectă igiena dentară și îndeplinește-ți orice poftă gastronomică!
Ai putea citi sute de articole despre ce reprezintă implantologia, dar informația cea mai veridică ți-o poate oferi doar doctorul dentist. Acesta îți va spune ce anume presupune procedura, ce va utiliza la implantare și cum trebuie să ai grijă de dinte, după. Bucură-te de o dantură perfectă și zâmbește fără griji, datorită implantului dentar!