Un cont de trading poate termina anul pe plus și totuși să-ți fi stricat somnul săptămâni la rând. Cifra care explică paradoxul lipsește din reclamele brokerilor, dar apare în orice raport serios de performanță.
Drawdown-ul este scăderea unui cont de tranzacționare de la cel mai înalt nivel atins până la cel mai jos punct de după el, exprimată de obicei în procente. Îl ții sub control decizând dinainte cât riști pe tranzacție, unde te oprești într-o zi proastă și cât reduci expunerea când contul scade, exact pașii pe care îi predă Xcelerate Trade.
Cifra pare tehnică, însă are două efecte foarte concrete, schimbă deciziile traderului și cere un câștig disproporționat de mare ca să fie recuperată. Ieșirea dintr-un drawdown ține, după mine, mai mult de reguli decât de noroc.
Ce înseamnă drawdown-ul în trading?
Drawdown-ul în trading este distanța, în procente sau în bani, dintre un vârf al contului și cea mai joasă valoare înregistrată înainte ca acel vârf să fie depășit din nou. Practic, e o stare a contului, care durează până când vechiul vârf e recuperat.
De la vârf la minim, cu un exemplu
Imaginează-ți un cont care urcă de la 10.000 la 12.000 de dolari. Urmează câteva săptămâni proaste și contul ajunge la 9.600. Referința pentru drawdown e vârful de 12.000, așa că vorbim de 2.400 de dolari, adică 20%.
E tentant să te liniștești cu gândul că ești „încă pe plus față de depunere”. Tehnic e adevărat, numai că piața nu ține minte cât ai depus. Ai fost la 12.000, acum ești la 9.600, iar banii aceia au fost ai tăi, chiar dacă i-ai văzut doar pe ecran.
Drawdown-ul se încheie abia când contul trece din nou peste vechiul vârf. În jargonul traderilor, până atunci ești „underwater”, adică sub apă. Perioada asta are și ea o durată, iar uneori durata apasă mai tare decât adâncimea.
Drawdown pe sold și drawdown pe equity
Soldul, sau balance, arată doar rezultatul tranzacțiilor închise. Equity-ul include și profitul sau pierderea pozițiilor încă deschise, deci se mișcă în timp real, odată cu prețul. Un trader care ține o poziție pe minus fără să o închidă poate avea un sold impecabil și un equity care sângerează.
Diferența devine serioasă în conturile finanțate de firmele de prop trading, care oferă capital traderilor ce trec un test de evaluare și își calculează des limitele pe equity. Un trader poate fi descalificat cu soldul pe plus, doar pentru că o poziție deschisă a atins limita zilnică pentru câteva minute. Când îți urmărești singur drawdown-ul, eu aș merge tot pe equity, fiindcă e varianta mai cinstită.
De ce o pierdere de 50% cere un câștig de 100%?
O pierdere de 50% cere un câștig de 100% pentru că revenirea pornește de la o bază înjumătățită, din 10.000 rămân 5.000, iar ca să ajungi iar la 10.000 trebuie să dublezi suma. Regula generală e simplă, câștigul necesar este pierderea împărțită la partea care a rămas din cont.
Pe cifre, lucrurile arată cam așa. O scădere de 10% se recuperează cu un câștig de 11,1%, una de 20% cere 25%, iar la 30% ai nevoie deja de 42,9%. La 40% trebuie să faci 66,7%, iar la 75% îți trebuie un câștig de 300% doar ca să ajungi înapoi de unde ai plecat.
Curba nu e liniară. Până pe la 20%, câștigul necesar rămâne apropiat de pierdere, după 30-40% se desparte brusc de ea, iar la 50% dublarea contului poate dura ani dacă riști rezonabil pe fiecare tranzacție.
De aici rezultă primul obiectiv al oricărui sistem de risc, să nu te lase să cobori în zona în care matematica lucrează împotriva ta. După mine, un drawdown de 10% sau 15% se repară cu răbdare, pe când unul de 50% ajunge să fie acoperit mai des cu o depunere nouă decât din tranzacții.
Drawdown-urile istorice ale piețelor mari
Drawdown-urile adânci apar și în indicii pe care lumea îi consideră siguri. Federal Reserve Bank of Atlanta, într-o analiză semnată de economistul Gerald Dwyer, arată că S&P 500 a pierdut 56,8% între vârful din 9 octombrie 2007 și minimul din 9 martie 2009. O asemenea scădere cere un câștig de peste 130% ca să fie acoperită, iar indicele a revenit la vârful din 2007 abia în martie 2013, la aproape cinci ani și jumătate distanță.
Bitcoin a trecut de mai multe ori prin scăderi de peste 70% de la vârf, iar cine a cumpărat la vârf a avut nevoie de nervi foarte solizi. Long-Term Capital Management, fondul american de hedging printre ai cărui parteneri se numărau doi laureați ai Premiului Nobel pentru economie, a pierdut în 1998 aproximativ 4,6 miliarde de dolari în mai puțin de patru luni. Levierul, adică expunerea finanțată cu bani împrumutați, a transformat acolo o mișcare neobișnuită a pieței într-un drawdown fatal.
Cum se măsoară drawdown-ul unei strategii?
Drawdown-ul unei strategii se măsoară în primul rând prin drawdown-ul maxim, adică cea mai mare scădere de la un vârf la un minim într-o perioadă dată, numită în rapoartele în engleză maximum drawdown. Profitul total îți spune cât ai câștigat, iar drawdown-ul maxim îți spune prin ce a trebuit să treci ca să-l câștigi.
Pagina Ce Înseamnă Trading? de pe Xcelerate.Trade pune Maximum Drawdown lângă Win Rate (procentul de tranzacții câștigătoare), Expectancy (câștigul mediu așteptat pe tranzacție) și Profit Factor (raportul dintre câștigurile și pierderile brute), ca metrici de evaluare pe un eșantion mare de tranzacții. Mi-a plăcut că pagina insistă că o singură tranzacție nu spune mare lucru și că o strategie se judecă pe serie.
Pe lângă adâncime, mai urmăresc mereu două lucruri. Unul e durata, adică numărul de zile sau de tranzacții petrecute sub vechiul vârf. Celălalt e un raport numit recovery factor, profitul net împărțit la drawdown-ul maxim, care arată cât de „scump” a fost fiecare dolar câștigat, măsurat în suferință.
O strategie cu 30% profit pe an și 40% drawdown maxim poate arăta bine pe hârtie. În practică, o scădere de 40% e greu de dus fără tentația de a schimba parametrii sau de a mări pozițiile ca să recuperezi mai repede, iar orice intervenție de felul ăsta strică statistica pe care se baza strategia.
Mai țin cont de o regulă practică. Drawdown-ul maxim dintr-un backtest, adică dintr-un test al strategiei pe date istorice, e aproape întotdeauna mai mic decât cel trăit live, fiindcă trecutul a avut un singur traseu, iar viitorul îl poate lua pe oricare altul. Eu îmi pregătesc capul pentru cel puțin o dată și jumătate valoarea din backtest.
Seriile de pierderi sunt normale, iar matematica o arată
O serie de pierderi consecutive face parte din funcționarea normală a oricărei strategii, inclusiv a celor profitabile. Probabilitatea ei se poate calcula, iar rezultatul e mai mare decât pare intuitiv.
Am făcut calculul pentru 100 de tranzacții. La o strategie care câștigă jumătate din tranzacții, șansa să prinzi măcar o dată cinci pierderi la rând este de aproximativ 81%, iar pentru șase la rând trece de 54%. Dacă win rate-ul coboară la 40%, ceva destul de obișnuit pentru strategiile cu ținte de profit mari față de pierderea acceptată, probabilitatea unei serii de șase pierderi urcă la circa 87%.
Win rate-ul stabilește cât de des pierzi, iar mărimea poziției, singura variabilă pe care o controlezi complet, stabilește cât de adânc cobori. Zece pierderi la rând cu 1% risc pe fiecare duc contul cu aproximativ 9,6% mai jos, ceea ce e neplăcut, dar perfect recuperabil. Aceleași zece pierderi cu 5% risc pe tranzacție înseamnă un drawdown de peste 40%. Cu 10% risc ajungi la 65%, unde revenirea cere un câștig de aproape 187%.
Regulile care țin drawdown-ul sub control
Drawdown-ul se ține sub control cu reguli stabilite înainte de prima tranzacție, pentru că deciziile luate în mijlocul unei serii proaste ies aproape mereu mai slab. Cu contul deja la 12% sub vârf, fiecare idee nouă pare genială, iar riscul tinde să crească odată cu ea.
Riscul pe tranzacție se fixează înainte de intrare
Primul strat de protecție e procentul din cont pe care accepți să-l pierzi dacă stop loss-ul e atins. Stop loss-ul este ordinul care închide automat poziția la un nivel stabilit dinainte, de obicei acolo unde ideea de intrare devine invalidă. Materialele de pe Xcelerate.Trade dau un exemplu limpede, un cont de 10.000 de dolari cu risc de 1% pe tranzacție înseamnă o pierdere planificată de 100 de dolari. Mărimea poziției se calculează apoi din suma asta și din distanța până la stop loss.
Tentația e să alegi întâi cât de mare vrei poziția și apoi să pui stop loss-ul acolo unde „îți iese” suma. Corect e invers, pui stop loss-ul acolo unde ideea ta devine greșită și abia după aceea calculezi câte unități sau loturi îți permit să pierzi doar 1%, operațiune numită position sizing.
Limite zilnice și săptămânale de pierdere
Al doilea strat funcționează ca o siguranță automată pentru zilele proaste. Eu folosesc o limită zilnică de pierdere de aproximativ două ori riscul pe tranzacție și una săptămânală de cam cinci ori. Când o ating, închid platforma, fără negocieri cu mine însumi.
Firmele de prop trading aplică aceeași logică, doar că pe sume mai mari și fără excepții. Regulile tipice ale unui cont finanțat includ o limită zilnică de pierdere și una totală, iar depășirea oricăreia închide contul. E bine să-ți impui singur regulile astea cu mult înainte să ai un cont finanțat, ca să nu le simți ca pe o cămașă de forță.
Riscul care scade odată cu contul
Al treilea strat leagă riscul de starea contului. Când drawdown-ul trece de un anumit prag, să zicem 5%, înjumătățesc riscul pe tranzacție. Dacă ajunge la 10%, îl înjumătățesc din nou și rămân așa până recuperez măcar jumătate din pierdere.
Într-o perioadă proastă, fie piața nu se potrivește strategiei, fie eu execut mai prost decât de obicei, iar în ambele cazuri n-are sens să plătesc la fel de scump fiecare greșeală. Revenirea devine ceva mai lentă, recunosc, dar e incomparabil mai sigură decât varianta inversă, în care dublezi pozițiile ca să „recuperezi repede”.
Corelațiile, drawdown-ul pe care nu-l vezi venind
Două poziții care par diferite pot fi, de fapt, același pariu. O poziție long, adică de cumpărare, pe EUR/USD și una pe GBP/USD reacționează amândouă la slăbirea dolarului, așa că riscul tău real seamănă mai mult cu 2% pe aceeași idee decât cu două riscuri separate de 1%. La fel se întâmplă cu bitcoin și majoritatea altcoinurilor, adică a celorlalte criptomonede.
Pozițiile puternic corelate le tratez ca pe una singură și împart riscul între ele, în loc să-l adun. Altfel, o singură mișcare de piață îmi poate livra trei stop loss-uri în aceeași oră.
Levierul și plafoanele impuse de ESMA
Levierul nu schimbă riscul unei tranzacții dimensionate corect, însă face extrem de ușor să depășești riscul fără să-ți dai seama. Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) a citat, în comunicatul din 27 martie 2018, analizele autorităților naționale de supraveghere, potrivit cărora între 74% și 89% dintre conturile de retail care tranzacționează CFD-uri pierd bani, cu pierderi medii între 1.600 și 29.000 de euro pe client. CFD-urile sunt contracte prin care tranzacționezi diferența de preț a unui activ fără să-l deții.
Răspunsul autorității a fost un set de plafoane pentru clienții de retail. Levierul maxim e 30:1 pe perechile valutare majore, 20:1 pe perechile minore, pe aur și pe indicii mari, 10:1 pe celelalte mărfuri și pe indicii mai mici, 5:1 pe acțiuni individuale și 2:1 pe criptomonede. ESMA a introdus și închiderea automată a pozițiilor când marja, adică suma blocată ca garanție, scade la 50% din minimul cerut, plus protecția împotriva soldului negativ.
Plafoanele astea le privesc ca pe o plasă de siguranță. Faptul că poți folosi 30:1 nu înseamnă că ar trebui, iar cu regula de 1% levierul maxim devine rareori necesar.
Partea din cap, unde se adâncește un drawdown
Un drawdown se adâncește cel mai repede prin reacțiile traderului, mai ales prin încercarea de a recupera pierderea dintr-o singură mișcare. O serie normală de pierderi se transformă în dezastru când începi să tranzacționezi ca să-ți recuperezi banii, în loc să-ți execuți planul.
Revenge trading înseamnă tranzacții deschise ca reacție la o pierdere, cu poziții mai mari decât de obicei și cu intrări care nu respectă nicio regulă. Scenariul tipic pornește de la o pierdere la deschiderea sesiunii americane, urmată imediat de o intrare cu poziție dublă, iar în două ore se poate duce rezultatul a trei săptămâni.
Un mecanism mai discret este size creep, adică creșterea treptată a pozițiilor, aproape fără să observi, de obicei după o serie bună. Când vine apoi seria proastă, cea perfect normală statistic, te prinde cu riscul dublat.
Un studiu al economiștilor Fernando Chague, Rodrigo De-Losso și Bruno Giovannetti, de la Fundația Getulio Vargas și Universitatea din São Paulo, a urmărit toți cei care au început day trading, adică tranzacții deschise și închise în aceeași zi, pe contractele futures pe indicele bursier brazilian între 2013 și 2015 și au persistat cel puțin 300 de zile. Dintre ei, 97% au pierdut bani și doar 1,1% au câștigat mai mult decât salariul minim din Brazilia.
Autorii n-au găsit nici dovezi că oamenii învață din simpla repetiție. Asta mă face să cred că experiența fără reguli scrise și fără un jurnal de tranzacționare, adică evidența scrisă a fiecărei intrări și a motivului ei, e doar un drum mai lung spre aceeași pierdere.
Ce îți pune la dispoziție Xcelerate Trade pentru controlul drawdown-ului?
Xcelerate Trade tratează drawdown-ul ca parte a managementului riscului, pe care îl așază devreme într-un parcurs de învățare cu etape clare. Ordinea propusă începe cu fundamentele, trece prin platforme, Risk Management, Market Structure și Liquidity, apoi ajunge la strategie, backtesting, forward testing, demo și, la final, la execuție controlată.
Pentru cine aude prima oară de ea, Xcelerate Trade este o platformă online de educație în trading, disponibilă în română și în engleză, care reunește o academie, strategii documentate, indicatori și un marketplace. Academia are, potrivit platformei, 10 capitole, aproximativ 70 de lecții și în jur de 27 de ore și jumătate de conținut.
Platforma mai precizează că strategia Xcelerate Trade a fost analizată pe peste 1.000 de tranzacții și pe mai bine de 10 ani de date. Un istoric atât de lung arată cât de adânc poate coborî o strategie în perioadele ei cele mai proaste, adică exact cifra de la care pornește orice regulă de drawdown.
Backtestingul pe date istorice și forward testingul, adică urmărirea strategiei în piața de acum, urmate de exersarea pe un cont demo cu bani virtuali, sunt etapele în care îți afli propriul drawdown înainte să te coste. Notezi cât de mult a scăzut contul în cel mai rău moment, iar abia cu valoarea asta în mână are sens să alegi riscul pe tranzacție pentru contul real.
Mi se pare sănătos și faptul că Xcelerate.Trade, deși menționează varianta de prop trading cu cont finanțat, spune limpede că finanțarea nu înlocuiește educația, strategia sau managementul riscului. Într-un cont finanțat, drawdown-ul încetează să fie o noțiune teoretică și devine regula care îți poate închide contul într-o singură zi.
Platforma precizează, ca orice resursă serioasă, că materialele sunt educaționale și nu reprezintă sfaturi de investiții personalizate, iar performanța istorică nu garantează rezultate viitoare. Mi se pare corect să o spun și eu, cu aceeași claritate, pentru tot ce am scris aici.
Un plan de drawdown scris pe o singură foaie
Un plan de drawdown este un document scurt în care hotărăști dinainte ce faci la fiecare nivel de scădere a contului. Încape pe o singură foaie, care poate sta lângă monitor, și se rescrie ori de câte ori jurnalul arată că un prag nu funcționează.
Pe foaia mea, sus scrie riscul normal pe tranzacție, 1%, și limita zilnică, 2%. Mai jos am pragurile de scădere, la 5% înjumătățesc riscul, la 10% îl înjumătățesc din nou, iar la 15% opresc complet tranzacționarea pe bani reali și mă întorc pe demo pentru cel puțin două săptămâni. Ultimul rând e o întrebare pe care mi-o pun după fiecare prag atins, „e un drawdown statistic sau unul de execuție?”.
Un drawdown statistic apare când ai respectat planul și piața, pur și simplu, n-a mers în direcția ta de câteva ori la rând. Un drawdown de execuție apare când ai mutat stop loss-uri sau ai mărit pozițiile peste plan, iar jurnalul de tranzacționare e singurul care îți poate spune cinstit despre care e vorba.
Primul se tratează cu răbdare și cu risc redus. Al doilea cere o pauză și o discuție sinceră cu tine însuți, pentru că nicio strategie nu rezistă unui trader care nu o aplică.
Orice strategie reală trece prin drawdown-uri, așa că o promisiune de randament fără scăderi e un motiv serios de suspiciune. Pragurile de pe foaie țin scăderea suficient de mică încât contul să existe și atunci când strategia își revine.
Întrebări frecvente despre drawdown
Care este un drawdown acceptabil pentru un trader începător?
O cifră valabilă pentru toată lumea nu prea se poate da, dar eu aș ține drawdown-ul maxim sub 10% în primul an de tranzacționare pe bani reali. Recuperarea unei scăderi de 10% cere un câștig de 11,1%, pe când la 20% îți trebuie deja 25%, iar diferența se simte mult mai tare sub presiune.
Poate un stop loss să garanteze că nu depășesc un anumit drawdown?
Un stop loss limitează pierderea în condiții normale de piață, însă nu oferă o garanție absolută. La redeschiderea pieței după weekend sau la publicarea unor știri importante, prețul poate sări peste nivelul stop loss-ului, iar ordinul se execută la primul preț disponibil, diferență numită slippage. De aceea las mereu o distanță de siguranță între pragurile mele de drawdown și limitele pe care nu vreau să le ating niciodată.
Ce diferență este între drawdown-ul absolut și drawdown-ul maxim?
Rapoartele unor platforme precum MetaTrader afișează separat drawdown-ul absolut, adică scăderea contului sub depunerea inițială, și drawdown-ul maxim, adică cea mai mare scădere de la un vârf la minimul următor. Primul te poate liniști degeaba, fiindcă rămâne zero cât timp n-ai coborât sub suma de pornire. Pentru evaluarea unei strategii, eu mă uit aproape exclusiv la al doilea.
Are rost să schimb strategia în mijlocul unui drawdown?
Rareori. Dacă scăderea se încadrează în ce a arătat backtestul, adică testul strategiei pe date istorice, și ai respectat regulile, schimbarea strategiei te scoate exact înainte de perioada în care ea ar fi recuperat, iar ciclul se reia cu următoarea. Eu revizuiesc strategia doar când drawdown-ul depășește clar valorile istorice sau când jurnalul arată că piața și-a schimbat comportamentul.
Contează drawdown-ul și pentru cine investește pe termen lung?
Drawdown-ul contează și pentru investitorul pe termen lung, doar că se trăiește diferit. Un investitor fără levier poate aștepta ani de zile revenirea unui indice, cum s-a întâmplat după 2008, pe când un trader cu levier poate fi închis automat de broker mult înainte de revenire. Totul ține de cât timp îți permiți să stai sub vârful anterior.
Influențează timeframe-ul mărimea drawdown-ului?
Timeframe-ul, adică intervalul de timp reprezentat de o lumânare pe grafic, influențează drawdown-ul indirect. Pe timeframe-uri mici faci mai multe tranzacții, deci seriile de pierderi apar mai des, iar spreadul, diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare, apasă mai tare pe cont împreună cu comisioanele. Pe timeframe-uri mari tranzacțiile sunt mai rare, dar un drawdown poate dura săptămâni sau luni, ceea ce îți testează altfel răbdarea.
Cum îmi calculez singur drawdown-ul în jurnal?
Ai nevoie de o coloană cu valoarea contului după fiecare tranzacție și de una cu cel mai înalt nivel atins până în acel moment. Drawdown-ul curent este diferența dintre cele două, împărțită la vârf, iar cel mai mare rezultat din coloană e drawdown-ul tău maxim. În Excel sau Google Sheets e o formulă de un rând, pe care o completez imediat după fiecare tranzacție.
