Alege cel mai ieftin RCA pentru protecţia automobilului tău

Alege cel mai ieftin RCA pentru protecţia automobilului tău

0 Shares
0
0
0

Se spune că cel mai bine este să previi decât să repari, iar asta este posibil dacă alegem să ne facem o asigurare (a locuinţei, de sănătate sau pentru maşină, etc.). Dacă crezi că merge şi aşa, din păcate probleme pot surveni oricând şi oricui, de aceea este mai potrivit să investeşti o sumă mică şi să nu ai probleme mai târziu, decât să te trezeşti în faţa unei pagube pe care nu ştii cum să o acoperi.

Nu este atât de greu să găseşti un RCA ieftin pentru maşina ta, care a devenit un obiect indispensabil în ziua de astăzi. Auzim vorbindu-se destul de frecvent despre aceasta, însă ce reprezintă RCA-ul şi cum ne poate ajuta efectiv ?

Cunoscută şi sub numele de RCA, asigurarea de răspundere civilă auto este în prezent una dintre tipurile de asigurări necesare, obligatorii chiar, la noi în ţară. În cazul nefericit al unui accident auto, persoanele care au valabilă o astfel de poliţă de asigurare, sunt despăgubiţi de către firma care le-a furnizat asigurarea.

De la daune aduse automobilului, până la vătămări suferite de proprietari, un RCA ne scapă de multe probleme nedorite. Evident, este de preferat să nu apelăm la aceasta şi să nu intervină nicio situaţie neplăcută, însă asigurarea, de orice fel ar fi, ne scapă de griji şi multe bătăi de cap.

Dacă vă întrebaţi cine poate încheia această poliţă, răspunsul este simplu. Oricine deţine un autoturism înmatriculat pe teritoriul României. De asemenea, la fel ca şi asigurarea obligatorie a locuinţei, şi cea pentru maşină trebuie făcută neapărat.

Scopul acesteia este unul bine definit şi anume, clientul respectiv va primi în mod obligatoriu despăgubiri pentru daunele survenite în urma unui accident. Aşadar, o asigurare RCA este în folosul ambelor părţi, atât a celui responsabil de întâmplarea neplăcută, cât şi a proprietarul maşinii.

Fără a dramatiza prea mult, se poate întâmpla ca dintr-o mică neatenţie, cum ar fi vorbitul la volan în timpul mersului, şoferul să producă pagube mari, atât pentru sine, cât şi pentru alţii, chiar dacă a reuşit să scape aproape nevătămat. Costurile rezultate astfel pot fi atât de mari încât acesta să nu le poată suporta din propriul buget.

Aici intervine tot asigurarea RCA, deoarece despăgubirile se acordă indiferent de momentul în care au fost produse accidentele (atât în timpul mersului, cât şi în cel al staţionării). Avantajul unei asigurări RCA este evidentă şi contra unei sume mici, putem preveni multe alte probleme în viitor.

RCA-ul a devenit obligatoriu, însă nu trebuie privit ca o taxă în plus, ci ca o siguranţă că, în cazul unui eveniment mai puţin fericit, să ştim că ne putem baza pe ceva, datorită avantajelor de a avea o poliţă de asigurare a autoturismului.

Concret, acoperirea de răspundere auto, aferentă asigurării de tip RCA, ajută la plata pierderilor suferite, în cazul daunelor aduse vehiculului sau altor bunuri implicate într-un accident. În funcţie de ţară şi de legea în vigoare, se vor stabili intervalele pentru sume, minimă şi maximă, pe care o va plăti compania unde s-a încheiat respectiva poliţă de asigurare RCA.

Cine nu are poliţă de asigurare, ar fi bine să îşi facă! Chiar dacă la prima vedere sună ca un proverb, această zicală este adevărată. Mai precis, în cazul în care un şofer neasigurat provoacă un accident, iar persoana de la celălalt volan este rănită, cel responsabil va trebuie mai mult ca sigur să apeleze la sursele propriului buzunar pentru a achita inclusiv factura medicală a celui spitalizat, fără să mai vorbim despre daunele materiale.

În acest situaţii, anumite ţări cer să aveţi asigurări suplimentară pentru poliţa în vigoare. Aşa se întâmplă şi în cazul asigurărilor obligatorii pentru locuinţă. Acestea acoperă doar anumite accidente şi riscuri, cum sunt dezastrele naturale, dar nu includ şi cele provocate de vecini, de pildă, cum ar fi inundaţii, incendii, avarii ale instalaţiilor de gaze, electricitate, etc.

Taxa aferentă unei asigurări auto diferă în funcţie de marca maşinii pe care o deţineţi, de aceea se va stabili în urma unei evaluări venite din partea echipei companiei la care apelaţi pentru acest tip de serviciu.

Desigur, şi despăgubirile în caz de necesitate, vor fi mai mari, pentru că şi valoarea maşinii este estimată la o sumă mai mare, comparativ cu un model obişnuit, de serie. Însă nu doar posibilele accidente sunt acoperite de o asemenea asigurare, ci şi pagubele în caz de furt. Nu toţi locatarii au la dispoziţie garaje şi chiar dacă aleg să-şi protejeze maşina cu sisteme de alarmă, aceasta poate suferi avarii.

Dar nu trebuie să vă faceţi griji, căci o poliţă RCA acoperă şi acest gen de incidente. Indicat este să avem cât mai mare grijă de automobilul personal, deoarece este o investiţie serioasă, însă în cazul unor întâmplări nefericite, ne putem baza pe poliţa RCA care acoperă o parte importantă a costurilor.

0 Shares
You May Also Like