Sanatatea ecosistemului este o metafora folosita pentru a descrie starea unui ecosistem. Starea ecosistemelor poate varia rapid ca urmare a incendiilor, inundatiilor, secetei, extinctiilor, speciilor invazive, schimbarilor climatice, mineritului, supraexploatarii in pescuit, agricultura sau exploatare forestiera, deversari chimice si o serie de alte motive.
Nu exista un nivel de referinta universal acceptat pentru un ecosistem sanatos, ci mai degraba starea de sanatate aparenta a unui ecosistem poate varia in functie de valorile de sanatate folosite pentru a-l judeca si care sunt aspiratiile societatii care determina evaluarea. Avocatii metaforei pentru sanatate argumenteaza simplitatea sa ca instrument de comunicare.
Factorii de decizie si publicul au nevoie de concepte simple si de inteles precum sanatatea. Criticii se ingrijoreaza ca sanatatea ecosistemului, o„ constructie incarcata de valoare ”, este adesea „transmisa ca stiinta catre factorii de decizie politici si publicul larg.”
Istoria conceptului
Metafora de “sanatate aplicata mediului” a fost folosita cel putin de la inceputul anilor 1800, iar marele conservatorist Aldo Leopold (1887–1948) a vorbit metaforic despre sanatatea funciara, bolile solului, mutilare si afectare, atunci cand a descris practici de utilizare a terenurilor agricole. Termenul de „management al ecosistemului” a fost folosit cel putin din anii ’50.
Termenul de „sanatate ecosistemica” a devenit larg raspandit in literatura ecologica, ca metafora generala insemnand ceva bun si ca obiectiv al calitatii mediului in evaluarile pe teren ale raurilor, lacurilor, marilor si padurilor.
Cu toate acestea, recent, aceasta metafora a facut obiectul unei formulari cantitative folosind concepte de sisteme complexe precum criticitatea, ceea ce inseamna ca un ecosistem sanatos este intr-un fel de echilibru intre adaptabilitate (aleatoriu) si robustete (ordine).
Cu toate acestea, universalitatea criticitatii este inca in curs de examinare si este cunoscuta sub denumirea de – Ipoteza a criticitatii -, care afirma ca sistemele intr-un regim dinamic care se schimba intre ordine si tulburare, ating cel mai inalt nivel ale capacitatii de calcul si obtin un compromis optim intre robustete si flexibilitate.
Rezultatele recente in biologia celulara si in evolutie, neurostiinta si informatica au un mare interes pentru ipoteza criticitatii, subliniind rolul sau de candidat general viabil pe taramul sistemelor complexe adaptive.
Sensuri ale folosirii termenilor
Termenul de sanatate ecosistemica a fost utilizat pentru a cuprinde o serie de obiective de mediu considerate de dorit. Lucrarea extrem de citata a lui Edward Grumbine „Ce este managementul ecosistemului?” a dat teoriile managementului ecosistemului cercetat si literatura despre sanatatea ecosistemului, precum si diferite obiective ecologice:
- Conservarea populatiilor viabile de specii native
- Conservarea diversitatii ecosistemice
- Mentinerea proceselor evolutive si ecologice
- Gestionarea cadrelor de lunga durata pentru a mentine potentialul evolutiv
- Adaptarea utilizarii si ocuparii omului in aceste constrangeri
Grumbine descrie fiecare dintre aceste obiective ca o „declaratie de valoare” si subliniaza rolul valorilor umane in stabilirea obiectivelor de gestionare a ecosistemului.
Acesta este ultimul obiectiv mentionat in sondaj, acela de acomodare a oamenilor, fiind si cel mai controversat. „Am observat ca atunci cand grupurile de parti interesate lucreaza pentru a defini … viziuni, acest lucru duce la dezbaterea daca trebuie sa sublinieze sanatatea ecosistemului sau bunastarea umana …
Daca prioritatea sunt ecosistemele sau oamenii, influenteaza in mare masura evaluarea partilor interesate despre statutul ecologic si social dezirabil.” si, de exemplu, „Pentru unii, animale ca lupii sunt critice pentru sanatatea ecosistemului si o parte esentiala a naturii, dar pentru altii, ei sunt un simbol al supraalimentarii guvernamentale, care le ameninta traiul si valorile culturale.”
Masurarea sanatatii ecosistemului necesita o esantionare extinsa de mediu bazata pe obiective. De exemplu, o viziune pentru sanatatea ecosistemica a Lacului Superior a fost elaborata de un forum public si au fost pregatite o serie de obiective pentru protectia habitatului si mentinerea populatiilor din aproximativ 70 de specii de pesti indigeni.
O serie de 80 de indicatori ai sanatatii lacurilor au fost dezvoltati pentru Bazinul Marilor Lacuri, inclusiv monitorizarea speciilor de pesti autohtoni, specii exotice, nivelurile de apa, nivelurile de fosfor, substante chimice toxice, fitoplancton, zooplancton, contaminanti ai pestilor etc.
Unii autori au incercat definitii largi ale sanatatii ecosistemului, cum ar fi evaluarea comparativa a starii ecosistemice istorice „inainte de aparitia stresului antropic”. O dificultate este ca o compozitie istorica a multor ecosisteme alterate de oameni, este necunoscuta sau insuficient studiata.
De asemenea, inregistrarile de fosile si polen indica faptul ca speciile care ocupa un ecosistem se schimba de-a lungul timpului, astfel incat este dificil sa identifici un instantaneu in timp ca fiind optim sau „sanatoas”.
O definitie larga citata in mod obisnuit afirma ca un ecosistem sanatos are trei atribute:
- productivitate
- rezistenta
- „organizare” (inclusiv biodiversitate).
In timp ce aceasta surprinde proprietati semnificative ale ecosistemului, o generalizare este evaziva, deoarece aceste proprietati nu co-variaza neaparat in natura. De exemplu, nu exista neaparat o relatie clara sau consecventa intre productivitate si bogatia speciilor.
In mod similar, relatia dintre rezistenta si diversitate este complexa, iar stabilitatea ecosistemului poate depinde de una sau de cateva specii si nu de diversitatea generala. Trebuie tinut cont de faptul ca si unele ecosisteme nedorite sunt foarte productive.
„Rezilienta nu este de dorit in sine. Pot exista stari de inalta rezistenta a ecosistemelor care sunt foarte nedorite din anumite perspective umane, cum ar fi recifele de corali dominate de alge” Rezistenta ecologica este o „capacitate” care variaza in functie de proprietatile ecosistemului care urmeaza sa fie studiate si in functie de ce tipuri de tulburari sunt luate in considerare, acestea trebuie analizate si cuantificate.
Abordari pentru evaluarea rezistentei „se confrunta cu incertitudini ridicate si necesita in continuare o cantitate considerabila de cercetare empirica si teoretica”.
Alti autori au cautat un indice numeric de sanatate a ecosistemelor care sa permita comparatii cantitative intre ecosisteme si in cadrul ecosistemelor, in timp. Un astfel de sistem foloseste evaluari ale celor trei proprietati mentionate mai sus: Sanatate = vigoarea sistemului x organizarea sistemului x rezistenta sistemului.
Ecologul Glenn Suter sustine ca acesti indici folosesc „unitati stupide”, pentru ca indicii nu au niciun sens; nu pot fi previzionati, deci nu se aplica majoritatii problemelor de reglementare; nu au putere de diagnostic; efectele unei componente sunt eclipsate de incertitudini cu privire la alte componente si nu se cunoaste motivul pentru o valoare mare sau mica a indexului.”
