Romanii beau 2-3 cafele pe zi! Pandemia a mutat acasa consumul de cafea din restaurante

0 Shares
0
0
0

Știm deja că românii sunt mari amatori de cafea, însă haideți mai bine să vedem ce ne spun statisticile cu privire la obiceiul românilor de a cumpăra și bea cafea și unde se poziționează România în comparație cu alte state din lume la aceste obiceiuri.

Potrivit datelelor furnizate de Asociaţia Română a Cafelei, un român consumă 3 kilograme de cafea pe an, în creştere faţă de anii anteriori, dar în urma majorităţii ţărilor europene. “Românii au cumpărat în 2020, an marcat de pandemia de Covid-19, cafea din retail, respectiv din magazine, în valoare de 1,8-1,9 mld. lei”, spune Marius Meleşteu, preşedintele asociației.

Cifrele sunt mai mari față de anul precedent cu 10-13%, ceea ce înseamnă că băutul cafelei s-a mutat de la restaurant acasă pe fondul restricțiilor impuse de pandemie.

Cafea măcinată sau solubilă?

Vă întrebați ce tip de cafea are cel mai mare succes în rândul românilor? Statisticile arată că sortimentele de cafea măcinată dețin două treimi din totalul pieței, în timp ce cafeaua solubilă are un procent de 30%, iar restul pieței este reprezentat de capsulele de cafea pentru espressor.

O creștere importantă  a înregistrat segmentul de cafea boabe, pandemia împing românii să

investească în espressoare și râșnițe performante pentru a-și prepara acasă băutura preferată. Vânzătorii de astfel de echipamente spun că au înregistrat creșteri, în pandemie, de până la 30% față de anul anterior. Pentru sortimentele deosebite de cafea boabe cel mai des românii preferă să cumpere din magazinele de pe internet.

Ce cafea beau românii?

Potrivit studiilor efectuate, 80,6% din piața cafelei din România este dominată de patru jucători: Jacobs (38,2%), Lavazza (20,8%), Nescafe (12,8%) și Tchibo (8,6%).

Alegerea cafelei de la Jacobs este relativ uniformă pe grupe de vârstă: peste o treime dintre români sunt consumatori declarați ai acestui brand.

22,3% dintre bărbați preferă să bea cafea Lavazza, acest brand fiind preferat și de persoanele între 25-34 de ani (23,7%), în timp ce Nescafe este preferat de femei (16,1%) și tineri sub 25 de ani (19,8%).

Cum beau românii cafeaua?

Jumătate dintre români, indiferent de vârstă, au declarat că preferă cafeaua cu zahăr. La polul opus, cafeaua neagră, simplă este pe placul a 44,3% dintre cei peste 65 de ani, și a 25% dintre tineri.

Un român din mediul urban bea în medie 2-3 cafele pe zi.

Când beau cafea românii?

Românii țin cont de beneficiile consumului de cafea, iar conform unor statistici recente, 53% din respondenți au dezvăluit că preferă să bea cafea dimineața, pentru revitalizare, în timp ce 40 % preferă să o consume pe parcursul zilei, la locul de muncă. De asemenea, 39% dintre consumatorii care au participat la studiu, au dezvăluit că preferă să bea cafea în momentele de relaxare și de bună dispoziție.

Așadar, românii sunt mari consumatori de cafea, apreciind beneficiile cafelei și asociind acest obicei cu momentele de relaxare.

0 Shares
You May Also Like